De unde poate veni schimbarea?

Privim, in aceste zile, nenumarate intamplari bizare, ciudate si inspaimantatoare care ni se perinda prin fata ochilor, ca un film de groaza. Doar ca nu este un film, ci este chiar realitatea.

Si mai mult, este o realitate care ne priveste si care ne-a stat pana acum ascunsa. Stiam de multi ani ca statul nu este din pacate un aliat real. Dar lipsa de empatie, umanitate si intelegere cognitiva pe care o vedem in aceste zile ne cutremura. Ne simtim neprotejati, pradati, revoltati.

Cum este insa posibil ca niste oameni care lucreaza intr-un domeniu de sprijin public sa fie atat de deconectati la suferintele altor oameni? Cand o fata de 15 ani suna la 112 i se spune ca “tine linia ocupata”. Iar cand o adolescenta de 14 ani apare in fata masinii politiei, intr-o stare evidenta de soc, oamenii legi nici macar nu coboara sa vada ce se intampla cu ea.

Oare institutiile statului roman ajung sa recruteze doar profiluri pshihopate, pe principiul “pestele de la cap se impute”? Oare acesti oameni intra in sistem intr-o stare mai buna de functionare, dar se adapteaza pe parcurs? Sigur, este cate ceva din ambele.

Statul ca orice angajator, va gasi oameni care se vor preta pe nevoile angajatorului. Cei care se pot adapta rezista, cei care nu se pot adapta vor pleca intr-un final.

Dar mai departe de asta, este inca un lucru. Un lucru pe care il consider foarte important si la care noi, din pacate, nu stam deloc bine.

Intr-un studiu facut de IRES, 6 din 10 romani nu au incredere in Romania mai departe de propria familie, iar 9 din 10 considera ca nivelul de coruptie a devenit insuportabil. Romania, ca si comunitate, este ca o patura carpita din o multime de petice, fiecare mai pestrit si diferit decat celalalt, incapabile sa aiba sens impreuna.

De cativa ani, lucrez in companii multinationale. Am inceput cu retineri vizavi de focusul companiilor catre productivitate si eficienta, uneori in detrimentul starii de bine si a empatiei fata de limitele fiecarui om. Pe masura ce avansez in domeniu, experienta mea nu este deloc aceasta.

Am descoperit companii care fac schimbari culturale catre imperfectiune, inovatie si flexilitate, am construit programe de dezvoltare in care am dat angajatilor companiilor in chestiune unelte din comunicarea non violenta, in care am practicat dialogul constructiv si chiar empatia.

Departe de a fi un mediu rigid sau ultraprofesionist, domeniul dezvoltarii in companii a deveni profund uman.

Se vorbeste despre falimentul moral al tarii noastre. Se aduce in discutie psihopatia ce umbla libera si este chiar promovata in Romania. Ne numim o tara stricata si nu ne oferim un prognostic prea bun.

Dar in domeniul privat lucrurile sunt dintr-o alta lume. Avem da, niste institutii ale statului in faliment moral. Avem da, angajati in aceste institutii pentru care sintagma “servicii publice” nu inseamna mai nimic. Promovam, la nivel de media o cultura a narcisismului.

Dar avem si puncte de reper sanatoase. Caci altfel nu ar fi scandal si nu ar fi oprobiu public si nu ne-ar pasa, ci am ridica si noi umerii neputinciosi ca niste copii needucati.

Avem resurse, trebuie doar sa le translatam. Avem nevoie de o reforma profunda, sa incepem sa pregatim oamenii din aparatul statului asa cum o facem in corporatii.

Vreau sa vad pregatire continua si programe de dezvoltare focusate catre dialog constructiv si empatie la primarii, politie si orice entitate lucreaza cu publicul.

Vreau sa vad centre de assesment atunci cand sunt promovati oameni pe pozitii cheie, vreau sa vad cv-uri periate de 10 ori si scrisori de intentie scrise cu emotia celui care nu stie daca va primi sau nu o anumite functie.

Vreau sa vad interventii de schimbare de mindset, evaluari nonpunitive, leadership la directori, plan personal de dezvoltare pentru fiecare angajat.

Pare SF? Stiu. Asa pare. Dar noi avem deja toate aceste lucruri. Si avem deja mii, poate zeci de mii de profesionisti  in Romania care stiu si fac asta de peste 20 de ani. Avem resurse, avem capacitatea, avem cunostinte. Dar ne-am refugiat cu totii in insula privatului, acolo unde in mare parte, lucrurile merg bine si pe bune.

Si, dupa ce ne asumam aceasta transformare culturala a institutiilor statului, vom auzi si noi apeluri la 112 care sa ne faca sa ne simtim in siguranta, asa cum deja exista in alte tari. Vom intra intr-un spital cu increderea ca suntem tratati medical si uman, dar mai mult, ne vom, intr-un final, maturiza ca societate. Nu vom arata cu degetul victimele, ne vom creste empatia – sau cel putin vom explica clar ca lipsa ei nu este acceptata, vom construi repere sanatoase pe care sa ne dezvoltam.

Malina este psiholog si trainer de mai bine de 10 ani. Este pasionata de inteligenta emotionala si psihologie pozitiva, pe care le-a livrat in forme diferite, de la programe de dezvoltare, bootcampuri, experimente sociale sau seri de comunitate, la peste 11.000 de oameni din Romania si strainatate

Malina ChireaAuthor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *