O altfel de intelegere a limitelor

E de ajuns sa arunci o privire peste cartile de dezvoltare personala din orice librarie si o sa vezi titluri hotarate care sar pe tine mai ceva ca un spartan determinat intr-un razboi de mare importanta: “Spune pot si vei putea!”, “Dincolo de varf”, “Cum sa iti invingi grijile si stresul” sau “Invinge-ti obiceiurile nocive”.

Este suficient sa urmaresti cativa guru de dezvoltare personala incat sa afli ca ai un adevarat potential ce asteapta sa fie dezlantuit, ca fericirea adevarata este doar in exteriorul zonei tale de confort si ca aceasta din urma este de altfel cel mai mare dusman al tau, alaturi de temerile tale si de orice fel de limite pe care le ai.

Si nu vorbim aici despre carti obscure, vandute in cateva zeci de exemplare. Vorbim despre un intreg curent, care atinge probabil zeci de milioane de oameni de pe toate colturile pamantului, care influenteaza limbajul interior si relatia pe care multi oameni o au cu propria persoana.
Sigur ca este bine sa schimbam obiceiurile proaste, sa ne simtim puternici sau sa fim mai putin stresati. Dar oare vom reusi cu adevarat sa facem asta pornind un razboi cu noi insine?

O vreme am crezut aceste argumente, dornica fiind sa ies in afara zonei mele de confort, sa imi traiesc viata nelimitata, fericita, implinita, focusata doar pe emotii si nevoi pozitive. O vreme am crezut ca obiectivul dezvoltarii personale este o stare de perpetua – sau aproape perpetua, de bine – in care sa traiesc neperturbata de necunoscutul vietii. (Ce bine suna asta, in teorie.)

In ultimii ani insa am inceput sa vad lucrurile diferit si am reusit sa imi accept in mare masura limitele, pe care le privesc acum cu mult mai multa intelegere si un sentiment general de toleranta. Da, va spun deschis, imi iubesc limitele si ma simt cu adevarat confortabil in zona mea confort.

Asta nu inseamna insa ca ma imbrac in temerile mele ca niste pavaze sfiinte sau ca le las sa imi guverneze viata de parca ar reprezenta adevaruri absolute. Este important, chiar pe masura ce avansam in varsta, sa invatam continuu. Din acest punct de vedere, creierul nostru este ca un set de muschi, ca un corp in sine. Daca il exersam atunci el va fi sanatos si puternic. De aceea este important sa ne punem in contexte noi, sa ne provocam credintele si sa cautam mereu sa invatam altceva. Din fericire, traim intr-o lume in care nu ne ajunge o viata pentru a explora tot ce este de explorat. Pe patul de moarte, Michelangelo spunea “inca invat”. Avea 87 de ani.
In creierul uman, invatarea se proceseaza mai ales in zona noastra prefrontala, numita neocortex, care se ocupa de acele lucruri care ne-au transformat in cea mai sofisticata specie de pe pamant, mai exact ratiune, gandire abstracta, limbaj.

Dar, pentru ca aceasta zona sa functioneze cat mai bine, este important ca creierul sa fie relaxat si sa nu se simta in pericol. De ce? Pentru ca atunci cand creierul se simte in pericol, el isi activeaza o cu totul alta zona, care se numeste amigdala (numita si creierul reptilian). Obiectivul acestei zone este sa ne tina in siguranta. Pentru ca amenintarile sunt o treaba serioasa pe care creierul nu o lasa neadresata, atunci cand amigdala este activata, toata energia noastra emotionala si cognitiva se duce catre ea. Si neocortexul isi reduce drastic activitatea. Mai exact, sunt slabe sansele sa invatam lucruri noi in timp ce ne pazim de pericole.
Ce legatura are asta cu zona de confort, absenta ei si dezvoltarea noastra personala?

Zona de confort este aria noastra de siguranta, locul pe care il stim, pe care creierul nostru l-a aflat deja in detaliu si in care stie la ce sa se astepte. Atunci cand suntem in zona de confort, amigdala nu se activeaza. Nu prea are ce sa se intample.
Acest lucru lasa spatiu noului cortex sa se desfasoare cum stie el mai bine: sa descopere, sa exploreze, sa invete.

Deci, dezvoltarea noastra personala nu se poate intampla cand suntem cu totul in afara zonei de confort. Pentru ca atunci amigdala noastra este amenintatoare, iar noul cortex se ascunde undeva in “cladirea” pazita strasnic.

Dezvoltarea noastra personala se poate insa face la limita zonei noastre de confort, in timp ce noi ne aflam cu un picior in zona cunoscuta si cu celalalt intr-o noua zona. Pas cu pas, incet, cu blandete, dar sigur, invatam lucruri noi, ne descoperim pe noi si pe ceilalti. Altfel, riscam doar sa ne traumatizam, in timp ce traim cu sentimentul ca tocmai ne-am aruncat de pe o stanca direct in apa, cand nici macar nu stim sa inotam.
De aceea, limitele noastre sau fricile noastre, cum vreti sa le numiti, sunt o reactie absolut fireasca a unui sistem sanatos care se manifesta atunci cand se afla in fata necunoscutului, fie ca acesta este o intamplare noua, o persoana noua sau un domeniu de activitate nou.
Sa ne aruncam limitele pe fereastra de parca ar fi cu totul nefolositoare inseamna sa ne aruncam pe fereastra ratiunea si modul in care ea este construita. Sa ne descotorosim de ratiunea noastra inseamna sa ne descotorosim de parti din noi, de ganditorul nostru critic, de colaborarea dintre noul cortex si amigdala.
Sigur ca este bine, dupa cum va spuneam si la inceput, sa ne indoim de parerile noastre, iar eu cred ca indoaiala de sine este un mare avantaj de dezvoltare, despre care am scris mai multe aici.

Sigur ca invatarea, schimbarea si imbunatatirea noastra, presupun sa iesim din zona noastra de confort.
Dar daca facem acest lucru agresiv, anuland parti din noi nu vom ajunge prea departe si nici nu vom atinge vreun punct prea indepartat in afara zonei de confort. Si in plus, acest fel de abordare totala porneste de la premisa ca avem de schimbat multe lucruri si ca drumul este lung. Oare chiar este cazul? Nicidecum. Schimbarea merge mana in mana cu acceptarea, ca un dans continuu in care ambele sunt egal importante.
Intregul proces este o negociere intre toate partile noastre, in care la final, sistemul va fi mai bine. Ne luam de mana si frica, si ratiunea, si curiozitatea si le ascultam pe fiecare in parte, iar apoi decidem noi. Iar asta presupune un proces de cunoastere de sine cu adevarat profund, onest si asumat.

Malina este psiholog si trainer de mai bine de 10 ani. Este pasionata de inteligenta emotionala si psihologie pozitiva, pe care le-a livrat in forme diferite, de la programe de dezvoltare, bootcampuri, experimente sociale sau seri de comunitate, la peste 11.000 de oameni din Romania si strainatate

Malina ChireaAuthor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *